sâmbătă, 11 mai 2013

Stația Spațială Internațională renunță la Windows în favoarea Linux

Microsoft a pierdut singurul client spațial al Windows: Stația Spațială Internațională a decis să adopte Linux. Windows 8 nu va rula prea curând în spațiu, iar cei 15 ani de loialitate pentru Microsoft s-au încheiat.

Stația Spațială Internațională, aflată pe orbită în jurul Pământului la o înălțime de aproximativ 400km, are susținerea Linux Foundation pentru a ușura trecerea de la Windows la sistemul de operare open source pe laptopurile utilizate în spațiu.

În afară de laptopuri, Linux va fi instalat și pe Robonaut 2, robot care a fost utilizat până acum de NASA și va sosi cu un upgrade pe Stația Spațială Internațională până la sfârșitul anului.

Motivul invocat pentru trecerea de la Windows la Linux pare a fi cel mai nou reproș din lista lungă adunată de Windows 8.

"Avem nevoie de un sistem de operare stabil pe care ne putem baza și care ne oferă control absolut", a explicat Keith Chuvala, membru al United Space Alliance, responsabil cu tehnologia computerizată de la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Sursa: Betanews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu